Cand cauti plimbari si gasesti exact ce nu cauti

Merse cu metroul si urmari agitatia lumii dinauntru pentru cateva clipe, ah parca se si saturase de mamaia aia care torocanea la fiecare pasager cat de grea e viata. Oricum i se termina, nici nu prea intelegea dansul, de ce se mai strofoca cucoana atata? La cat de tare incepu sa miorcaie, ar fi omorat-o el atunci, dar lumea din jur era prea multa si martori ar fi fost destul, apoi alte reprosuri, sau cine stie ce fel de laude, de la profesori.
Cand isi dadu privirea pe fereastra auzise alt pasager cum ca a inceput ploaia afara, era doar perfect, trebuia sa se adaposteasca, fiindca hainele din clipele acelea se puteau boti usor.
In sfarsit ajunse statia si putea cobori, singurul cuvant din mintea lui era 'aleluia'.
Devenea din ce in ce mai liber de zgomotele acelea, dar totusi trebuia sa mai ramana printre zidurile acestea gri, macar pana se mai domoli vremea de afara, pe care oricum incepuse sa o auda. N-ar fi crezut ca jacheta sa de piele ar fi facut fata vremii, dar macar atunci ii tinea de cald, iar asta era tot ce conta pe moment.

Seara era momentul preferat al lui Ae Shy să se plimbe. Era întuneric şi lumea nu o vedea atât de clar ca ziua şi nu o mai puteau critica aşa, ca de obicei. Observase că e înnorat afară, dar nici că se gândi să-şi ia vreo umbrelă după ea. Şi-a propus să se plimbe prin jurul căminului, dar până la urmă, cu gândurile foarte încâlcite, n-a observat deloc cum paşii au purtat-o departe, în centrul oraşului.
Se făcea din ce în ce mai frig, iar ea începea să tremure. Ar fi vrut să se întoarcă acasă, sau măcar să se fi îmbrăcat cu ceva mult mai gros. Nu auzi cum se puse ploaia, fiindcă avea căştile în ureche, cu muzica aproape la maxim, dar simţi câţiva stropi căzându-i pe chip şi în următoarea clipă toate persoanele îşi deschiseră umbrelele. Ah, normal, ea nu avea aşa ceva. Niciodată nu se gândea să se protejeze măcar puţin şi ştia cât de firavă ea.
Căută un loc unde să se adăpostească, iar primul care îi veni în minte fu metroul, locul care gâzduieşte mereu oamenii străzii, chiar dacă ea nu devenise unul dintre ei... dar eh, câteva ori putea ''locui'' şi ea aici.
Coborâ câteva trepte până ce ajunse în acea zonă, care nu era chiar atât de aglomerată la ora asta ca şi oraşul. Din păcate era la fel de frig şi pe aici. Se aşeză undeva, pe nişte trepte şi se ghemui toată acolo. Hainele îi erau ude, iar părul la fel. Măcar ipodul mai funcţiona, sau ma rog, o cască. Nu dură mult până să înceapă să strănute şi să continue cu tremuratul. Cei din jur o priveau miraţi, ca şi când ar fi zis: de ce nu se duce acasă? Dar pe jos nu putea merge, iar bani de taxi nu avea. Trebuia să stea acolo măcar până se mai potolea vremea.

Se mai izbise si doamna cu viata grea de el, exact de ce avea chef si incepea sa-i torocane aceeasi poveste, in loc sa-i ceara indicatii, isi tinea o mana in buzunar, dand-o parca pe muchia briceagului sau albastru, ce-ar fi vrut sa-l scoata chiar atunci si un urlet orice, l-ar fi facut sa scape de asta si iata ca izbucni, culmea intr-un mod placut.
- Doamna chiar nu ma intereseaza de probleme dumneavoastra, daca aveti nevoie sa vorbiti cu cineva s-au inventat psihologii, eu le am destul pe ale mele.
Si din nou lasa cucoana ofensata cu niste vorbe atat de rau adresate lui, fiindca oricum isi batea gura degeaba.
D: - Tinere asa se vorbeste cu oamenii in varsta? Nu ai deloc maniere?
- Nu aveti deloc viata?
Din nou enervata de la replica se supara si mai tare si o roi in cele din urma, din fata lui, in sfarsit, ceea ce isi dorea.
Evident ca pana sa urce doamna trebuia sai mai zica ceva, dar cand ii zari privirea, parca toate vorbele i se intrerupse, ceea ce avea el atunci in ochi putea pune si zeii la pamant sau despica muntii, iar acest simplu lucru a facut-o pe tanti sa incepe sa fuga pe scari.
In timp ce se uita aiurea spre ea, isi zari si ciudata sa colega. Ea ce mai cauta pe aici? Parca era bolnava, oricum stranuturile ii confirma suspiciunea si oamenii o mai roisera cat de cat de la scena care o facuse el cu doamna, cei care statea erau doar cei inebuniti de cap chiar din metrou si de acord cu tanaru.
Isi facuse curaj sa se desprinda din locul unde era si sa mearga spre Ae Shy, iar cand ajunse, isi dadu jos jacheta, fiindca il cuprinse o stare foarte aiurea, parca urca sa o vada asa de neputincioasa.
- Iti arde de plimbari pe asemenea vreme... spuse putin intepat, in timp ce se aseza si el pe scari, langa tanara.

Nu mai suporta privirile ciudate ale celor din jur. De ce se holbau în halul ăsta, de parcă ar fi fost prima persoană care se adăposteşte de ploaie într-un metrou. Oftă, îşi dădu ochii peste cap şi le aruncă o privire răutăcioasă, care nu transmitea decât: Lăsaţi-mă odată în pace, altă treabă nu aveţi? Dar ea era aşa de micuţă, parcă avea 15 ani, şi nu putea face nimic să se apere singură. Cine ar fi luat-o în seamă?
Deodată, simţi cum un material din piele o înconjura, mai exact o geacă, iar atunci corpul ei începu să se mai încălzească, dar nu se opri din tremur sau din strănutat. Avea să se aleagă cu o răceală urâtă.
Auzi un comentariu la adresa ei, iar apoi un băiat se aşeză pe scări, lângă aceasta. Mai exact băiatul de la orele unde mergeau cei cu probleme, unde se descărcau unui psiholog, în grup. O chestie interesantă, dar el fusese cel care îi crease cea mai urâtă impresie. Era o persoană rea şi mereu a vrut să îl ocolească, dar nu... el trebuia să apară tocmai acum! Cu toate că gestul lui o miră tare mult pentru că nu l-ar fi crezut în stare să facă aşa ceva.
- Doar m-a prins ploaia pe drum, răspunse cu o voce uşor răguşită. Dacă mie îmi arde de plimbări în ploaie, tu ce cauţi pe aici?

Ii asculta vocea si usoarele stranuturi pe langa, care oricum nu ar fi vrut sa le auda. Ah fata asta era asa slaba si chiar lipsita de aparare, credea mereu ca nu a luat-o viata dur, ca sa o maturizeze si de asta nu putea nici sa simta compasiune, pana atunci, fata de ea. Ah si vocea aceea ragusita, nu se mai putea gasi fenomene ca tanara sa vorbeasca normal ? Si iata ca veni si comentariul la adresa lui, nu ca nu s-ar fi asteptat la asta.
- Chiar si asa nu te-ai uitat ca se strica vremea? Nu stii deloc sa te protejezi! ii spuse pe un ton de parca i-ar fi spus esti iritanta sau pe ce lume traiesti?
- Aaa nici nu are grija de ea, de corpul ei sau de viata si deja o intereseaza de-a mea, o uite chiar ma simt apreciat, poate cine stie si subconstientul ei a inebunit incat ii zice 'sa-ti piese de altii si nu de tine'.
Avea o ironie grava in voce, nici ca ar fi crezut ca putea asa ceva si cand facu pauza de la vorbi, isi trase picioarele pe o treapta mai sus ca sa isi poata aseza bratele pe blugii sai albastrii, in zona genunchilor. Rasufla incet si parca iar astepta un comentariu.

Nu înţelegea deloc băieţii, toţi erau nişte ciudaţi. De ce mai venise la ea dacă începuse să o şicaneze, să o streseze? O putea lăsa şi singură să tremure de frig, oricum va răcit, cu sau fără geaca lui.
Vorbele lui o enervaseră cum nu o mai făcuse niciodată. Îi venea să izbucnească şi se abţinea cu greu. Paharul se umpluse şi ea era obosită şi sătulă de acele persoane care nu ştiau decât să critice.
- De ce să-mi mai pese de mine? Oricum în 2 ani voi fi moartă, sub pământ şi uitată de toţi!
Nu realizase deloc ce spune, dar da, se referise la boala ei, de care nu ştiau prea multe persoane şi nici nu aveau să afle, nu îi făcea plăcere să discute despre o asemenea chestie.
Nervoasă, îi aruncă geaca pe el, iar ea se ridică de pe acele scări şi merse puţin mai înfaţă, pe o bancă ce tocmai se eliberase.
Perfect, acum îi era iar frig, aşa ca acum câteva minute, până să primească haina. Dar îţi puse mâinile în jurul picioarelor şi se ghemuise iar, în speranţa că se va mai încălzi.

Iar o noua replica iritanta, fata asta chiar nu stia ce e aia o lupta ? Nu dorea sa gustea si ea din fructul vietii? Sa-i vada minunatiile sau ce pierde? Poate spera prea mult sa vada o schimbare la cineva care nu o va face in ani.
Incapatanarea fetei era tot o chestie iritanta, primea ajutor si nu se bucura de el, ba chiar il mai si respingea. Isi prinse geaca si se ridica de pe drepte mergand spre ea si punandu-i-o la loc.
- Stii incapatanarea ta e in locul care nu trebuie, imi spui si mie de ce pana mea te incapatanezi sa te prefaci ca esti bine fara geaca si de ce nu te incapatanezi sa lupti? Frate latura ta firava devinde deja stresant de sacaietoare, nu ti-a placut niciodata viata? Ca om bolnav si care chiar sufera de ceva, ar trebui sa te bucuri de timpul ramas si sa il folosesti din plin, nu sa-ti-o urasti din ce in ce mai mult. Serios... chiar cei cu tine ?
-"Nu te inteleg"realizase in sinea lui asta si iar ofta, sprijinindu-se de peretele de langa banca, of oamenii astia, incepea sa creada deja ca chiar cu zambetul pe buze si cu o placere imensa i-ar fi omorat pe toti, da, pana la urma, era in stare de orice.

Crezuse că o va lăsa în pace, sau cel puţin până într-un anume punct.De ce unii oameni nu o lasă baltă atunci când trebuie? Singura parte bună era că îi aduse iar geaca, aşa că nu va mai tremuta atât de rău şi poate nici nu-i va mai fi prea frig. El nu înţelegea, dar nici măcar nu o cunoşte. Înainte îi plăcea să se distreze, era cu totul o altă persoană, până a aflat de cancer. Atunci şi-a pierdut toţi prietenii, a rămas singură. Se gândea zilnic şi se întreba pentru ce mai e ţinută în viaţă.
Oftă uşor. Poate şi el avea dreptate. Ar fi trebui să se bucure de ultimii ani, până ce nu i se va agrava boala şi atunci va fi bolnavă rău de tot şi o va simţi mai mult fizic decât psihic.
- Tu nu înţelegi, n-ai cum, nu ai ce am eu, nu ai boala mea, încercă de data aceasta să fie mai calmă, să nu se aprindă aşa rapid. Îşi muşcă buzele cu putere, parcă îi venea să plângă, dar nici nu mai avea lacrimi şi oricum ele nu-şi aveau rostul.

Ii urmari reactiile si ii asculta cu mult calm vorbele, poate avea si ea dreptate, pana la urma doar povestea a iritato si nedorinta fetei de a lupta, asta nu inseamna ca in acele momente inca nu il iritau, cat dorea sa o vada altfel, decat in postura de "ajutati-ma". Isi foi putin si hanoracul alb de pe el, ca sa isi poate pune gluga pe parul sau, se simtea ca era frig si daca el, care se considera om puternic si foarte bine-pus cu organismul si vremea simtea asta, dapai fata, care nu avea nici o urma de energie in ea si in fiecare zi parca o vedeai si mai rau decat in ziua precedenta.
- Ai o boala care te va omori treptat, timpul tau e scurt...
Incepu el calm.
- Dar totusi un exemplu pentru ceilalti nu esti, chiar nu crezi ca sunt si altii care au acelas caz ca si al tau? Ei daca te vad pe tine chiar isi pierd speranta si cei care inca o mai iau, chiar si asa de ce sa irosesti viata urando, cand in mii de ori, poti face lucruri utile, sa te bucuri de ea, sa-ti realizezi ultimile dorinte. Boala ta, recunosc, nu o am si chiar daca as aveao, ca tine nu m-as comporta, yucks doar gandul de a ma vedea ceilalti implorand dupa ajutor ma scarbeste total... mai ales ca eu nu suport oamenii, asta ar fi picatura care ar umple paharul...
Isi incheie discursul si simti nevoia sa iasa pe atunci, dar cand isi dadu privirea afara, cerul inca nu se calmase, dorea sa mai planga si cine stie cate lacrimi mai avea de dat.
- Ia zii tu daca nu am dreptate, hm bolnavioaro?

Ae Shy bufni imediat în râs. Da, se vedea că nu o cunoaşte aşa că înţelegea totul greşit. Niciodată nu se comportase special aşa, ca sa îi facă pe cei din jur să o ajute, sau să cerşească mila. Pur si simplu aşa era ea, mai negativistă şi nu îi plăcea să vorbească cu prea multe persoane, deci nu prea avea cum să se distreze. Singurul lucru care o făcea să uite de boală, să se simtă bine, erau animalele. De mică îi plăceau şi de atunci îşi dorise să devină veterinar, doar că soarta nu îi va permite asta şi ea regreta enorm, zi de zi, că ştia că nu îşi va putea îndeplini un astfel de vis doar pentru că timpul nu-i permite.
- Ţi-am spus, nu înţelegi. Eu chiar nu vreau mila nimănui, şi niciodată n-am primit-o, chiar dacă uneori aş fi avut nevoie. Dar mă descurc singură, să ştii, spuse, de data aceasta schiţând un zâmbet, unul adevărat şi plin de energie, nu ca cele pe care le făcea deobicei.
- Poate ai şi tu dreptate, dar nu ştiu... uneori simt ca nu merită să încerc să fac toate astea. What?! Stai puţin. Urăşti oamenii şi mie îmi spui că ar trebui să mă bucur de viaţă? Okai, tu eşti chiar foarte ciudat!
Se uită lung la el şi începu să se întrebe cum de profesorii lor au atâta răbdare cu toţi elevii. Mă rog, majoritatea cu acest băiat nu prea aveau, din câte observase. Era clar că şi lui i se făcuse frig, oricât de puternic din punct de vedere fizic ar fi fost. Se ridică de pe bancă, tremurând toată. Se deplasă rapid până la tonomatul de cafea de undeva de lângă el. Îşi adânci mâinile prin buzunare, până dădu peste 2-3 fise. Le băgă în acel aparat şi lua 2 cafele cu lapte şi miere, preferata ei. Când fu gata, se duse iar la bancă. Întinse un pahar spre Hyun.
- Bea, chiar ţine de cald pe o asemenea vreme.

Brusc se auzi un raset printre cei doi, pe care tanarul chiar nu il intelegea, chiar asa de greu ii era fetei sa inteleaga la ce se referea el? Si cea mai ciudata chestie era ca nu intelege de ce se complica el, in mod normal, ar fi evitat conversatiile sau lucrurile ce tin de ajutor, sau chiar orice alta legatura care l-ar pune sa stea pe langa un om, un exemplu evident era chiar cucoana cu care se certase, cei mai placea sa fugareasca lumea din jurul lui, parca s-ar fi hranit cu asta, fara sa stie.
- Nu se cunoaste ca nu o vrei, esti asa firava, de parca daca te-ar atinge cineva cu un deget, te-ar putea omori pe loc. poate este si un motiv pentru ce te evita ceilalti, la asta nu te-ai gandit? Eu in locul tau nici nu le spuneam ca sufar de vreo boala, sinceritatea poate duce la multe lucruri urate.
In cele din urma ii observa noul zambet, care mai ca il facu sa isi retraga cuvintele, dar vazuse ceva ce nu i-a fost aratat niciodata din partea fetei, nici nu stia sa exprime exact cum se simti in acele mici secunde.
Il apuca rasul cand auzi remarca tinerei despre el, da avea dreptate.
- Da mi s-a zis de multe ori, eu am ghinionu ca atunci cand intru intr-un contact cu vreun om, sa prinda ceva care te-ar faca sa urasti persoana respectiva. E mai complicat decat pare ceea ce incerc eu sa explic.
Ii urmarea pasii cand se ridica de pe banca si pana la automat, facandu-l sa clipeasca des, oare se simtea cumva bine? Cand veni spre el si ii inmana cafeaua, uimirea lui devenea si mai mare, dar totusi o lua, bucurandu-l intr-un anume fel acel gest, clar inebunise...
- Mersi... spuse el pe un ton politicos de care se uimea chiar singur.

De ce avea un deja-vu ? Ah, poate pentru că mulţi îi spuneau că e prea firavă, dar nu avea cum să schimbe asta, nu ţinea doar de comportament. Ea avea un corp destul micuţ şi slăbuţ, nici nu părea de 17 ani, uneori arăta de parcă ar fi avut 13-14 ani.Oftă scurt şi se uită mai ciudat la Hyun. Era o persoană complicată, dar destul de complexă. Avea ceva ce o atrăgea, ceva ce o făcea să-şi dorească mai bine. Lucru ciudat pentru ea, fiindcă nu mai avusese asemenea gânduri legate de o persoană nouă de ceva vreme.
- Cu plăcere, i-a răspuns în cele din urmă şi ea, apoi începu să bea din cafea, neţinând cont că fierbea. Nu simţea cât de caldă e pe frigul ăsta, dar oricum se simţea ceva mai bine.
- Îţi place? a întrebat scurt, dar cu o faţă de căţeluş, foarte dulce, de parcă ar fi fost de la grădiniţă.
- De ce nu stai jos? Eşti chiar înalt şi mă doare gâtul ca să mă uit aşa până sus la tine! glumi ea, şi din nou afişă acel mic zâmbet foarte sincer, urmat de o scurtă chicoteală.
- De ce nu încerci să fi mai deschis cu persoanele din jur? Adică dă-le o şansă, măcar unora, poate merită, şi poate nu ajungi să-i omori!

Zambi incet si incepuse sa soarba si el din cafea, mai aruncandu-si putin privirea pe afara, ce si-ar dori el sa vada ceva mai buna vremea, dar pe moment o vedea tot la fel. Evident o asculta in continuare pe tanara in timp ce mai lua cateva guri de cafea. Isi intoarse privirea spre ea cand il intreba de lichidul acela maroniu, care ii gadila si ii incalzea in clipele acelea simturile.
- Da, e chiar foarte buna, raman dator pentru ea, aveam nevoie! spuse el sincer, simtimd cum se incalzeste treptat in intregul trup.
Si iata ca fata care o irita deveni brusc mai sociabila, visa sau lucrul de fata chiar se intampla? caci parca nu ii venea sa creada cate lucruri la care nu s-ar fi asteptat auzise din partea ei.
- Bine am sa stau jos ... spuse incet, mergand catre banca si asezandu-se usor, langa fata, fixandu-si privirea in cana sa de cafea, incepand sa mai bea din ea.
Zambi in coltul gurii de la remarcile fetei, poate si asta era din nou ceva adevarat, dar totusi celor care le daduse sanse nu i-a cazut lui tocmai bine.
- E cam complicat sa mai dau eu sansa cuiva.... sopti slab si pe bune, amintindu-si o parte indepartata de cand era mic si mama lui biologica ii repeta intr-una ca il uraste si ca nu e bun de nimica, iar doar imaginile ce rulau in mintea lui, ca o banda de film, il facu sa stranga paharul de plastic pana ce il indoise cum trebuie, dar fara sa realizeze lucrul acesta, ca apoi veni alta imagine cu cealalta mama, care tot nu a fost mai breaza, slava lui ca si-a facut singur dreptate si a scapat de a doua.
- Hmm poate ne zicem unul celuilalt povestile cand vom putea fi intr-un loc mai retras, ca sa ne intelegem mai bine? ii sugera baiatul, indreptandu-si privirea spre chipul fetei, ce devenea in clipele acelea altfel, mai ca parca aducea si lumina afara.

Ae Shy era uimita ca se intelegea acum cu el, dupa cat se tachinasera la scoala si acum, dupa ce isi zise de atatea ori ca il uraste, dar daca ajungi sa cunosti fiecare persoana, observi o latura buna in oricine, daca vrei si daca nu o ignori.
Incepu sa muste din pahar, de plictiseala sau ceva de genu. Ura vremea asta, era trista, friguroasa, o facea sa nu se simta in siguranta. Ar fi vrut ca acum sa fie in patul ei, sa asculte sunetul ploii dar sa simta caldura. Asta ar fi fost genial~
O uimi ideea lui, dar nici nu ii displacea. Adica oricand i-ar fi ajutat asta pe amandoi, sa se descarca, i-ar fi facut sa se simta mai bine sau cel putin ei asa i se parea.
- Stii care e cel mai linistit loc? Biblioteca de la scoala, serios. Nu am vazut pe nimeni acolo, chiar si bibliotecara doarme toata ziua, ma mir de ce nu o inchid...
Normal, ce copil problematic ar fi venit sa citeasca? Nici unul, nu le ardea niciunui de asa ceva, poate doar ei, pentru ca ii placea asta din cand in cand, sau mai mult locul, pentru ca era asa de linistit.
A mai luat cateva guri din acea cafea, pana a terminat-o. Se uita inspre iesire si ea, dar din pacate ploaia nu incetase, chiar daca nu mai era ''potopul'' de acum cateva minute.
- Vreau acasa! spuse, oftand lung.
Inchise ochii si brusc isi lasa capul sa pice pe umarul baiatului. o luase somnul de-a binelea, chiar daca bause acea cafea. Mai mult laptele din ea isi facea efectul. Statu asa cateva secunde, era chiar comod, iar el emana o caldura ciudata in jur, care o facuse sa se simta bine, dar realiza ca gestul fusese cam deplasat, asa ca se dadu la o parte rapid.
- Uhh, scuze! Din greseala, sunt prea adormita ca sa-mi dau seama ce naiba fac...

Banuia ca satena va alege un loc pasnic si linistit, poate chiar primitor, dar atunci cand auzise tocmai de biblioteca ramase mut de uimire, or fi fost cel mai linistit loc, dar era ingrozitor sa mergi acolo, cel putin pentru el sigur era. Cand auzise de ceea ce banuia ca o sa auda incepu chiar sa chicoteasca sublim de usor.
- Nu crezi ca exista un motiv pentru care nu erau ei prin zona? Ei, adica colegii sau profesorii, nu prea e suportat si dorit locul acela, daca l-ar inchide ar face numai bine. Plus ca la cat de torocane profii, numai de carti nu-ti mai arde.
Tocmai dorea sa ii propuna sa mearga la statia de taxiuri putin mai incolo, dar nu mai avea cu cine vorbi, caci greutatea ei ajunse pe umarul lui si aceasta atipise in cateva clipe, macar avea o priveliste placuta si de asta se putea bucura, pacat ca nu durase prea mult, probabil tanara credea ca il deranjase gestul acela, dar nu era asa, adica era prima persoana care sa o vada altfel fata de cum era ea deobicei si se simtea chiar mandru de asta, sau mai bine zis, simtea o ciudata mandrie.
- Nu este nici o problema, vroiam sa iti propun sa mergem pana la statia de taxiuri din vale pana acasa, il platesc eu asa ca nu trebuie sa iti faci griji, se observa ca esti obosita, probabil vremea te-a adormit, nici eu nu as fi mai departe deci .... se opri incepand brusc sa rada, realiza cat de ciudat a fost sa fie atat de sincer si nici ca realiza de asta.
-"ce ciudat, nici nu imi mai amintesc de cand nu am mai fost atat de deschis!" realizase in sinea lui si iar simtise o urma de mandrie, datorita lucrului acestuia ciudat.

- Eu nu aş vrea să închidă biblioteca, e singuru loc din şcoală unde mai există linişte.
După ce şi-a ridicat capul de pe umărul lui, s-a aşteptat la o reacţie destul de urâtă, fiindcă el nu era genul de persoană prea drăguţă. Crezuse chiar că va începe să ţipe, sau cine ştie ce, dar spre uimirea ei nu fu aşa. De fapt, el dorise să o ducă acasă cu taxiul, o intenţie prea bună ca să îi aparţină lui. Oare ce era cu Hyun? Se uită lung la el, cu nişte ochi mari. În aceste momente redescoperise un al băiat, total schimbat de ceea ce cunoscuse la orele împreună la şcoală. Mereu avusese impresia că nu are pic de milă,de suflet, că îi urăşte pe toţi. În fine, nu avea siguranţa că o simpatizează tocmai pe ea prea mult, dar nu părea să fie aşa sadic... ca deobicei.
- Am putea merge, oricum s-a mai oprit ploaia puţin. Cu cât ajungem acasă mai repede cu atât mai bine, că eu mor de frig aici!
Se ridică prima de pe acea bancă, nerăbdătoare să părăsească metroul, locul pe care îl urâse dintotdeauna. Când a mers odată cu metroul, cu mama ei, pe când avea 8 ani, uitase să coboare la staţia corectă, aşa că a mers înainte fără mama sa şi s-a pierdut. De abia s-au regăsit, dar până atunci a plâns într-una. Amintirea asta o marca şi acum şi numai când îi reveneau acele imagini în cap i se făcea pielea de găină.

Ii asculta impresiile despre biblioteca si era la putini pasi sa o fac nebuna, dar totusi se abtinu, caci in ziua aceea ii mai vazuse si caile normale si nu dorea sa fie deloc dezamagit de faptul ca se inselase.
Se mai uita si pe afara, cand colega lui ii spuse ca totusi ploaia se oprise si astepta cateva moment, ca sa-si poata incheia tanara vorbele, hm chiar era placuta la auz, atunci cand vorbea mai mult si nu se plangea de propriile dureri, cum o facuse pana atunci, dar dupa cum e el obisnuit, niciodata sa nu spui niciodata, asa ca nu se mai grabi cu asa zisa-concluzie. Dar totusi, de ce era cu ea atat de deschis atunci si de ce tocmai cu ea? Asta nu putea el sa inteleaga si banuia ca ii va lua mult pana sa ii dea de cap.
O privi cum se ridica si se indrepta cu pasi mai repezi ca deobicei spre iesirea de afara, incepea deja sa banuie ca metroul nu e un loc placut pentru ea si cine stie ce fel de traume din copilarie avea cu locul acesta ciudat.
Se ridica si el, fara vreo vorba, ducandu-se spre tanara pana ce o ajunse.
- Mai bine ai ridica putin jacheta ca sa nu te uzi, chiar daca ploaia de afara s-a mai domolit.
Nu mai dura prea mult si oricum ajunsera, iar tanarul si incepu sa caute cu privirea un loc unde sa poata lua un taxi, pana in clipa in care il si gasi si un zambet usor, ii aparu in colt de gura, evident nu zambetul lui sadic sau mai cine stie cum, ci zambetul lui adevarat, daca l-ar putea numi asa, ca nici macar el singur nu il vazuse vreodata.

Răsuflă mult mai uşurată când ieşiră de la metrou. Inspira aerul curat, dar foarte rece. Ploaia se mai domolise, dar era de ajuns de tare încât să îi ude din cap până în picioare până la taxiu, iar asta era a doua oară pentru Ae Shy.
Strănută pentru a mia oară în seara aceea, în timp ce obrajii ei căpătaseră o culoare de un roşu aprins din cauza frigului. "Vreau acasă, vreau acasă!" fu tot ce răsuna în mintea ei, asta, nişte haine curate şi un ceai.
După ce au ajuns în statie, ea se îndreptă repede spre o maşină, dar înainte de a intra îl aşteptă şi pe Hyun. Când acesta veni, deschise uşa şi intră. Oh, ce cald era acolo, îi plăcea la nebunie.
- A, da, să nu uiţi geaca, mai bine o iei acum, îşi aduse aminte de ea, aşa că o dădu jos şi o puse uşor lângă el, în apropierea picioarelor acestuia.
- E cam udă... dar pielea se usucă repede, chicoti scurt şi îşi lăsă capul pe spate, neţinând cont de faptul că va uda spătarul scaunului.

Isi aranja putin hainele ca sa se fereasca putin de ploaie si urmari cum tanara pleca tot mai departe, cautand un mijloc de a nu merge mai repede, ca totusi sa ajunga ea prima, ii era camd greu sa astepte si decat sa astepte el, mai bine lasa alta persoana in fata si sa nu isi bata capul cu lucrul acesta.
Ajunse si el dupa la taxiu si se aseza pe locul liber care il lasa fata, aruncand cana mototolita intrun cos de gunoi din apropiere, cand era plictisit avea obiceiu sa arunce la cos si ii intra in reflex deja sa-l nimereasca dintr-un simplu gest.
Rase si el putin, inchizand portiera si uitandu-se spre sofer, putand sa ii dea indicatiile necesare pentru unde sa mearga. Stia adresa fetei fiindca tot il batuse un prof la cap sa aibe grija sa ajunga acasa in siguranta si trebuia sa o stie fara sa realizeze. Era si constient de faptul ca va trebuia sa dea explicatii dupa aceasta mica scapare, care nu prea a fost cine stie ce impresionata de.
Se lipi putin de scaun ca sa se relaxeze mai bine, in timp ce motorul pornea si hainele sale cadeau usor de pe propriul trup.